Răzvan Marin poate pleca de la Ajax! Posibila destinație a internaționalului român

Răzvan Marin poate pleca de la Ajax! Posibila destinație a internaționalului român
  • Publicat:

Răzvan Marin (23 de ani), fotbalistul celor de la Ajax, ar putea reveni în Belgia, unde a evoluat timp de doi ani și jumătate pentru Standard Liege.

Mijlocașul român a fost transferat la Ajax în vara anului 2019, în schimbul sumei de 12.5 milioane de euro, dar nu a apucat să joace decât zece meciuri pentru „lăncieri” în prima ligă a Olandei, așa că ar putea pleca în altă parte.

Potrivit olandezilor de la Soccer News, Ajax îi dorește pe Jonathan David, de la Gent, și Krepin Diatta, de la Brugge, iar Răzvan Marin ar putea fi inclus într-un schimb de jucători cu una dintre aceste echipe. Astfel, internaționalul român ar putea reveni în prima ligă belgiană.

În ianuarie 2017, Răzvan Marin s-a transferat de la FC Viitorul la Standard Liege, în schimbul sumei de 4.8 milioane de euro. În cele două sezoane și jumătate petrecute la Standard Liege, fiul lui Petre Marin a jucat 80 de meciuri în prima ligă belgiană reușind să înscrie și 14 goluri.

La Ajax însă, nu a reușit să se acomodeze așa cum a făcut-o în Belgia, iar cei din conducerea grupării olandeze se gândesc să renunțe la serviciile lui.

Răzvan Marin a revenit la antrenamente

Ajax a reluat antrenamentele miercuri, chiar dacă această ediție a campionatului a fost oprită definitiv din cauza pandemiei de coronavirus.

Jucătorii grupării olandeze se pregătesc în grupe de câte trei, iar antrenorul Erik ten Hag a precizat că doreşte ca elevii săi „să se simtă din nou ca nişte fotbalişti profesionişti”.

 

View this post on Instagram

 

Happy to be back on the pitch ❤️

A post shared by Marin Razvan (@marin__razvan) on

Nu s-a stabilit campioana

Conducerea Federației Olandeze de Fotbal a decis să „înghețe” campionatul fără să se decidă câștigătoarea titlului în acest sezon.

Ajax și AZ Alkmaar se află la egalitate de puncte în fruntea clasamentului, cu nouă etape înainte de final, iar aceasă decizie nu le-a picat deloc bine olandezilor.

Colegul lui Răzvan Marin a luat foc

Unul dintre colegii lui Răzvan Marin a avut o reacție vehementă în urma acestei decizii. Atacantul Hakim Ziyech (27 de ani) este convins că el și colegii lui ar trebui să primească medaliile de campioni în acest an. De asemenea, dă dovadă de fair-play când spune că a doua clasată merită să își joace șansa la titlu pe teren.

„Eee, haideţi! Ce prostie aud? Noi oricum suntem lideri, cu toate aceste poveşti că AZ merită mai mult pentru că ne-a învins de două ori. Deci golaverajul, aşa cum e întotdeauna, acum nu mai contează? Un rahat, cu siguranţă!

Cum a devenit PSV campioană în 2007? Exact, la un singur gol. Faptul că nu suntem oficial campioni, desigur că am fi preferat să câştigăm titlul pe teren, dar dacă ar fi să alegi o echipă campioană, aceea este Ajax, pentru mine”, a spus Hakim Ziyech.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
”Surâsul ei inegalabil”. A întâlnit-o pe Simona Halep și a fost extrem de emoționată
”Surâsul ei inegalabil”. A întâlnit-o pe Simona Halep și a fost extrem de emoționată
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×